Ți s-a cariat recent o măsea sau ți-ai fracturat accidental un dinte? Nu mai aștepta și vino repede la medicul dentist cât încă se mai poate face ceva. Dacă aștepți prea mult timp, singura rezolvare va fi extracția dintelui, lucru pe care cu siguranță nu ți-l dorești.
De cele mai multe ori, când pacientul are o carie dentară medicul dentist o plombează pentru a salva dintele, însă dacă acesta este cariat foarte mult și nu mai poate fi plombat, medicul recomandă coroanele dentare.
Coroana dentară este una dintre cele mai cunoscute proceduri stomatologie deoarece aceste coroane sunt folosite pentru a înveli complet un dinte care este deteriorat, astfel încât degradarea să nu se accentueze.
Prețul unei coroane dentare variază foarte mult în funcție de materialul folosit și de complexitatea lucrării dentare. Cele mai cunoscute și folosite coroane sunt cele metalo-ceramice datorită prețului accesibil.
Cel mai important avantaj al coroanei dentare este faptul că reface dintele din punct de vedere funcțional. Poți mânca din nou în partea unde se afla dintele deteriorat, fără să ai dureri sau disconfort la masticație.
Coroana dentară este realizată în așa fel încât să se integreze perfect alături de dinții naturali din gură. Pentru a nu se vedea diferența, nuanța coroanei dentare se alege ținând cont de nuanța dinților naturali.
În momentul șlefuiri unui dinte distrus este posibil ca pacientul să simtă un mic disconfort, însă nu doare. Au existat și pacienți care au simțit o ușoară durere, iar în acest caz medicul dentist i-a făcut anestezie.
În două sau maxim patru ședințe, medicul dentist va monta coroana dentară pe dinte.
Majoritatea pacienților care au apelat la serviciile noastre stomatologice au declarat că s-au obișnuit foarte repede cu coroanele dentare. Poți mânca fără griji încă din prima zi, dar este recomandat ca în primele ore să se evite alimentele solide.
În comparație cu o plombă dentară, coroanele metalo-ceramice costă mai mult. Dar, în comparație cu un implant dentar, coroanele dentare au un preț mult mai mic.
În concluzie, este mult mai bine din punct de vedere al sănătății dinților dar și financiar să mergi la medic cât încă se mai poate salva dintele cu ajutorul coroanei dentare, în caz contrar dintele va fi extras iar singura soluție prin care poți înlocui dintele lipsă este implantul dentar.
Coroanele dentare necesită o îngrijire orală corespunzătoare, la fel ca dinții naturali. Periajul de două ori pe zi, folosirea apei de gură și a aței dentare este obligatoriu, la fel ca și vizita la medicul stomatolog o dată la 6 luni.
Poate că nu de puține ori ți-ai spus că data viitoare când vei avea probleme cu dinții vei face alegerea potrivită și vei merge la medic imediat, nu după ce problema dentară s-a agravat.
Dacă ai nevoie de coroane dentare, te așteptăm la Clinica stomatologică Soladent din București, noi te putem ajuta să ai o dantură frumoasă și sănătoasă.